Ma enerveaza !!!

Ma enerveaza tipii care se dau artisti, si umplu lumea de fecale „artistice” !
Ma enerveaza tipele care lipesc petice pe cartoane si fac bricolaj pentru a-si satisface orgoliile lor de nesatisfacute !
Ma enerveaza oamenii care „gusta” arta, dar nu-s in stare sa guste notiuni simple : echilibru, educatie, igiena !
Ma enerveaza artistii fara talent, care nici nu muncesc pentru a compensa incompensabilul (totusi), dar care privesc lumea cu ochi ironici de intelept apartenent al CASTEI !!!!

„Ceea ce spui pare un catren al groazei ! O poezioara de pastilat !” – mi-ar spune un prieten ingrijorat.
„…pare o poezioara…” l-as ingana amar.
„Stii ce-am patit ? Pai, am vorbit cu un tip cu o colivie serioasa in capatzana, unu’ care expune plin de ifose in galeriile de arta contemporana ultimul colaj cu muci pe care l-a facut la o betie jigarita, si cu prietena lui care-i spala chilotii numai s-o lase sa fie si ea cool in lumea lui de cool-neshi…”
„M-am saturat de ceea ce-n popor se cheama ‘basini in cap’, m-am sictirit de atitudini fara altitudine intelectuala, sau macar artistica…”
„Desi nu sunt sigur ca talentul suplineste prostia. E o discutie interesanta, in care m-as angaja cu placere, daca n-as fi atat de enervat…Da, arta ar putea salva cu excelente sanse aparentele lumii noastre, pretinzand din toate puterile ei de arta ca oamenii si lumea lor sunt vrednici si de emotii, stari, meditatii…daca…DACA N-AR FI ATAT DE PLIN LOCUL DE ARTISTI !!!!”
„Calmeaza-te !”
„Nu mai pot sa ma calmez !!!”
„Mergi la un film, bea un ceai…”
„…nooo. Prea…artistic !”

Si asta e. Vrei, nu vrei, dai de aceleasi mutre pline de ingamfare, mutre de om care „vede”, om care stie ceea ce muritorii de rand nu stiu, ma rog, aceeasi poveste plicticoasa la culme.
Nici nu m-am gandit pana acum cat de mult ma plictiseste artistul plin de mutre, fitze si impresii.
Problema mea nu e arta contemporana, nici metodele de exprimare a acestei arte, nici artistii care gasec interesant ceea ce o minte obosita si rutinata nu mai vede, ci pretinsii alesi, pretinsele capete cu lauri, imaginatele glorii neintelese, inchipuitele hituri de galerie de arta, neintelesele baguieli, incertele incercari, penibilele tatonari, repetitiile facute cu sala plina, incercarile ratate puse inrama, greselile de necorectat transformate in material de muzeu, cosurile de gunoi si spray-urile gaurite…
Nu reusesc sa ma aliniez la ceea ce se cheama „cool”. Nu ma pot convinge ca o pereche de conversi si o sapca pe ureche justifica un milion pe care sa-l dau pentru o poza in care e o canapea veche si un caine maro.
Nu pot sa vreau sa fiu acceptat in lumea plina de frustrari erotic-mistice ale acelor care imbina Dumnezeul artistic cu sanii primordiali, meditatiile superstitioase cu aglomerarile de tehnologie fara utilitate sau noima, grasele transsexuale cu apa colorata in sange diluat, cheagurile de lapte stat in soare cu clisee fotografice vechi si voalate, mizeria cu inoxul, zambetul cu idiotenia, lenea cu superficialitatea…

Ce ma enerveaza, de fapt ?
Ma enerveaza ca pretindem intotdeauna mai mult decat suntem, si ne e prea frica de ceilalti sa recunoastem maruntenia generala a unei lumi care exista totusi, dar in alta forma decat cea pe care o prefacem si o inchipuim, pana intr-acolo incat ne transformam intr-o societate de mitomani.
Si care (lume), din cand in cand, pretinde ca e artistica, pentru a vinde la suprapret deseuri si ciorne…

Fii sincer, as spune, la final. Nu e indemn, cred ca e o nevoie. Dar, pe de alta parte, noi, oamenii, n-am fost vreodata mai putin prefacuti decat acum. Faza tare e ca noua generatie cool, eliberata si informata, nu e nici ea cu nimic mai realista sau „true” decat stramosii. Tot de minciuni ne tinem, si, pe dinauntru, internetul nu a adus informare si lumina, ci pornografie si messenger.

Ceea ce, iarasi, ma enerveaza !!!

Luciana Georgescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top