Apartament cartierul Francez

Apartamentul, amplasat superb în Cartierul Francez, a devenit în urma amenajării mai…mare.
Mult mai mare 🙂
Apartament cartierul Francez

Dată finalizare : 16 iunie 2014

Suprafață: 320 mp

Servicii SpotOnDesign

Proiectare 3D, Design interior apartament, Amenajare interioara apartament

Plasat la ultimul etaj al unui imobil cochet, apartamentul avea o terasă mult prea mare și un living prea mic. Am construit o structură (90% sticlă) pe terasă, și care am conectat-o cu livingul. Acoperișul imobilului, parte a proprietății, a fost și el amenajat cu tot ce trebuie pentru petreceri în grădină: barbeque, șezlonguri, vegetație decorativă.

Am folosit sistemul Winter Garden, care permite o izolare termică perfectă cu o suprafață vitrată maximă. Sticla este cu degivrare, ca să preîntâmpinăm acumularea zăpezii și a gheții pe acoperiș, și cu încălzire, ceea ce înseamnă că panourile de sticlă radiază căldură.

Interviu

  A fost complicat pentru că am descoperit defecte structurale care au trebuit remediate din mers. Trebuia să ne asigurăm că spațiul va fi frumos, dar și sigur. Pentru prima oară am lucrat cu sisteme vitrate active, care se încălzesc pentru degivrare, și au un coeficient foarte bun de transmitere a căldurii, pentru zilele toride de vară.
Deloc simplu, dar am reușit. Cu răbdare și oameni de nădejde, totul e posibil.”

LUCIANA GEORGESCU    chief designer SpotOnDesign

Proiect 3D
Proprietarul, foarte atașat de colecția sa de cărți (amplă și în permanență extindere) a cerut în mod expres zone de depozitare și rafturi de expunere.

Apartamentul a fost amenajat în spirit scandinav, cu mult lemn și accente de culoare puternice. Materialele sunt toate de excepție, proprietarul fiind dispus să aloce un buget generos acestei amenajări.

Livingul este foarte mare. Spațiul deschis a permis amplasarea unei canapele mari, a rafturilor pentru cărti pe un perete întreg și a șemineului. În spatele placării cu lemn se află un dressing imens.

O bijuterie, baia este placată în întregime cu gresie și faianță rectificată, dalele alternând în așa fel încât să creeze contrast cu bideul și wc-ul. Două lavoare creează efectul vanity dorit, iar cada ovala are baterie de pardoseală, foarte potrivită pentru amenajarea acestei bai.

Spațios și bine proporționat, dormitorul matrimonial are ca piesă centrală patul cu tăblie supradimensionată din piele naturală. Dressingul este mascat de uși glisante care scot la iveală, când e nevoie, un televizor ascuns. Diningul este mai degrabă o zonă tampon între bucătărie și living, nelipsind frigiderul de vinuri. Insula bucătăriei este aspirată de o hotă decorativă de mare putere.

A fost o amenajare extrem de solictantă; lucrarea a necesitat atât consolidarea punctelor slabe ale clădirii cât și pregătirea spațiului pentru nenumăratele accesorii și gadgeturi Smart Home.

Îți place?

Hai să începem!

Hai să începem!

Ne ocupăm noi de tot ce trebuie pentru amenajarea casei:
proiect 3D, lista completă de achiziții, implementare.

LA CHEIE

Luciana Georgescu
Designer de interior

0745.622.840
luciana@spotondesign.ro
Str Ștefan Mihăileanu 9
București


Luciana Georgescu
Designer de interior
 
0745.622.840
luciana@spotondesign.ro
 
Str Ștefan Mihăileanu 9
București

Trimite rapid un mesaj:

   Accept Termenii si Conditiile SpotOnDesign